
Când uităm să fim și încercăm doar să avem
Multe studii făcute cu persoane aflate în pragul despărțirii de viață ne comunică, cu atâta generozitate, faptul că unul dintre cele mai importante regrete pe care le au acești oameni e că au muncit prea mult și au neglijat alte aspecte ale vieții lor care le aduceau multă bucurie.
În societatea noastră modernă marcată de agitație și ritm alert, pare că munca a devenit, pentru mulți dintre noi, centrul existenței noastre. Trăim într-o lume în care succesul, prestigiul și statutul sunt adesea măsurate în funcție de carieră și realizări profesionale. În mod paradoxal, am ajuns să ne identificăm prea mult cu rolul nostru profesional, considerându-l nu doar o sursă de venit, ci chiar esența propriei noastre existențe.
Pare că sensul inițial al muncii, valabil până chiar acum câteva zeci de ani, adică acea activitate umană care transformă mediul înconjurător pentru a satisface nevoile noastre s-a modificat mult devenind o obsesie pentru succes și performanță. S-a creat o credință generală că valoarea noastră ca indivizi este determinată în primul rând de statutul și realizările profesionale.
Distorsiunea asupra sensului muncii are consecințe profunde asupra sănătății mintale și echilibrului vieții. Și asta se întâmplă din cauza mai multor factori, însă unul dintre cei mai importanți factori psihologici e sentimentul de a nu te simți niciodată suficient ca persoană. Munca în exces este o încercare de supra-compensare – o tentativă permanentă de a obține validarea celor din jur pentru performanțele tale, de avea cât mai multe beneficii financiare, în speranța că golul acela interior se va umple cu ceva. Însă acesta este, din păcate, un demers fără sfârșit. Asta deoarece nu va fi niciodată destul, e un proces care poate dura o viață dacă nu reușești să te oprești pentru o clipă și să te întrebi încotro mergi. Să nu uităm faptul că atunci cand hamsterul aleargă pe rotița din cușca lui i se pare că merge mereu în sus, mereu în ascensiune. Dar ce iluzie…
Știu sigur că titulaturile nu înseamnă succes și nu înseamnă împlinire. S-ar putea ca succesul să fie mai degrabă o stare de sănătate emoțională. Titulaturile nu au nimic congruent cu felul în care te vei simți în interiorul tău: poate gol, poate trist, poate însingurat, poate mereu pe grabă, mereu alergând după ceva ce nu ai…
Munca poate fi o expresie autentică a sinelui nostru, dar nu ar trebui să fie singura sursă de sens. Devenim autentici prin libertatea noastră de alegere și prin responsabilitatea de a ne crea propria noastră poveste de viață.
Putem căuta să ne redefinim relația cu munca, să o vedem ca pe o expresie a pasiunilor și talentelor noastre, ca pe o sursă de venit care să ne finanțeze celelalte laturi ale existenței, dar nu să ne definim complet identitatea prin acest aspect al vieții noastre. Căutarea de sens și autenticitate poate fi găsită și în afara sferei profesionale, în conexiunile sociale, în creativitate și în găsirea echilibrului în viața noastră.
E nevoie să învățăm să găsim valoarea noastră interioară și sensul autentic al existenței noastre în moduri multiple. Prin a renunța la obsesia pentru munca excesivă și prin prioritizarea altor dimensiuni ale vieții, putem începe să trăim conștient și să ne descoperim autenticul potențial uman.
În acest tumult al muncii și al aspirațiilor profesionale, este esențial să ne amintim că echilibrul și autenticitatea provin din a fi, nu doar din a avea. La Sorairo, promovăm trăirea autentică prin a purta produse care vorbesc despre tine și despre valorile tale. Tricouri personalizate și sacoșe din bumbac Sorairo, care nu sunt doar un accesoriu, ci un manifest pentru cei care aleg să își exprime individualitatea și să se distingă într-o lume care prețuiește adesea uniformitatea. Vizitează-ne și alege să porți un produs care să reflecte nu doar stilul tău, ci și esența vieții pe care alegi să o trăiești. Alege tricouri personalizate Sorairo și transformă fiecare zi într-o expresie a propriei tale povești.
Cum ar fi dacă starea de bine și fericirea noastră nu ar veni din nevoia de validări din partea celorlalți, venituri mereu mai mari decât cele actuale sau task-uri finalizate? Cum ar fi dacă fericirea noastră nu ar veni din exterior, ci chiar din noi?
Cum ar fi dacă am învăța mai mult să fim decât să avem?